ADMIN-ELECTRIK_CAT
Administrator
 Din: CAT LAND
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 8870
|
|
Delmira Agustini
America latina e un continent al poeziei feminine,nu numai in sensul in care astazi poezia feminina e o realitate generala a istoriei literare,marile poete aflandu-se deopotriva si in Europa si in Statele Unite - ci in acela al unei traditii aparte.Marea poezie debuteaza in America latina cu doua femei:Misterioasa Amarilis,contemporana a lui Lope de Vega,probabil o metisa daca ne gandim la acea simpleza indiana pomenita in ampla si splendida Epistola catre Belardo,si indeosebiSor Juana Ines de la Cruz,calugarita mexicana care in a doua jumatate a secolului al XVII-lea era cel mai de seama poet de limba spaniola al lumii.
In perspectiva unor asemenea antecedente,,prezenta unei impunatoare conmstelatii feminine printre poetii cei mai remarcabili ai literaturii sud-americane contemporane capata cu totul alte temeiuri.Prima dintre ele,si una dintre cele mai singulare,este Delmira Agustini al carui destin minat de o drama ascunsa imprima deopotriva poeziei sa si scurtei sale existente o pecete enigmatica.
Provenind dintr-o veche si bogata familie uruguayana,Delmira Agustini s-a nascut in Montevideo la 24 octombrie 1886,oras unde au vazut lumina zilei numerosi scriitori latino-americanisi chiar trei dintre cei mai importanti poeti de limba franceza:Lautrčamont,Laforgue si Supervielle.A primit o starlucita educatie luand lectii de franceza din frageda copilarie si insusindu-si pianul dincolo de nivelul diletantismului monden,si a manifestat o precocitate care explica debutul ei poetic la douazaci si unu de ani,cand publica volumul El libro blanco,vadind o maturiatate si o originalitate ce entuziasmeaza intreaga critica literare aducandu.i o consacrare vertiginoasa.Cativa ani mai tarziu,Ruben Dariň,poposind in capitala uruguayana,o cunoaste si ii acorda pretuirea celui mai prestigios poet al limbii spaniole din epoca respectiva.
Se casatoreste in conditii normale cu un om pe care-l iubea,dar mariajul nu dureaza decat o saptamana si sotii se despart in mod inexplicabil,fara ca nimenea sa stie ce va fi intervenit intre ei-dar continua sa se intalneasca ulterior prin mediile obscure ale periferiei din Montevideo,parand sa convietuiasca in ciuda separatiei si a divortului intentat intre timp.Poate are manifestari ciudate ,impenetrabile si,dincolo de intalnirile cu fostul ei sot ,asupra lor planeaza o drama care va avea un deznodamant neprevazut.Intr-o zi este asasinata de sotul ei care se sinucide indata,totul desfasurendu-se intr-un deplin secret,incat nici familiile lor n-au izbutit sa descifreze substratul acestei tragedii.Viata Delmirei Agustini sfarseste astfel cand poeta abia implinise 28 de ani.
O boala sufleteasca trebuie s-o fi devorat pe aceasta femeie ce avusese toate atributele implinirii: inteligenta,agreabila,cultivata,bogata,bucurandu-se de succese rasunatoare la o varsta cand in mod obisnuit poetii abia incearca sa debuteze intr-un cvasianonimato prea putin magulitor pentru ambitiile sau vanitatile lor.O boala tainuita ca un blestem auzit pe intuneric,o sfasie,o ligoare absurda si tainica,asa cum o trateaza poezia ei,respectiv cele trei volume pe care a izbutit sa le publice inainte de a muri.
Poezia Delmirei Agustini are o tema fundamentala: iubirea - si poate aceasta va fi fost maladia ciudata care a ucis-o dupa ce-i ravasise existenta.Punctul ei de plecare ,in plina copilarie cand incepe sa scrie versuri ,e desigur modernismul initial de Rubčn Dario,care-si avea la Montevideo, oras infloritor,cu vechi si solide traditii literare, unul din principalele centre latino-americane.
Era momentul 1900,cand remarcabilul modernist uruguayan Julio Herrera y Reissig patrona o miscare numita La Torre de Los Panoramas,orientata spre un metaforismo baroc,menita sa introduca in ambianta curentului elemente gongorice asa cum vor face ulteriorii poeti spanioli ai generatiei de la 1927.
Acest modernism care incepe sa se depaseasca prefigurans poezia deceniilor viitoare poate fi sesizat in versurile primilor ani de activitate ai Delmirei Agustini - dar ea e unul dintre poetii care intemeiaza de fapt lirica post-modernista a Americii Latine.
Si e indeosebi promotoarea necontestata a unei poezii feminine de factura noua - lucru observat inca de Ruben Dario - traversata de sinceritatea totala si de anxietatea erotica pe care niciodata pana atunci n-am fi putut-o intalni in poemele de limba spaniola,decat sub valurile vibrantului misticism carmelit.Iubirea profana cu tenta senzuala evidenta,universul pasiunii feminine ,devotiunea fata de barbat, nelinistea obscura,suferinta ,dorul nedeslusit - iata bornele acestei poezii de o acuitate lirica si de o stringenta dureroasa.
Intre suprafata tematica a poeziei sale si suprestructura stilistica,se intrepune o ceata priv care presimti mai mult decat intrezaresti,prezente fantomatice dadatoarede aprehensiuni si de traume indefinite.Iubirea ei nu e frenetica decat in aparenta,caci frenezia pare sanctionata subteran de angoase si de expieri paralele.Nu e aspiratia inexorabila spre o mare iubire ca la suedeza Edith Sodergran, ci mai curand durerea marilor iubiri implinite,spaima de umbrele iubirii,de tot ceea ce constituie tristetea ,dezolarea si suferinta oricarei mari pasiuni feminine realizate deplin.Delmira Agustini se defineste ea insasi intr-o atmosfera atat de stralucita,cand spune:
"Yo soy el cisne errante de los sangrientos rastros,
voy manchando los lagos y remontando el vuelo".
O lebada insangerata,ratacitoare,ce pateaza lacurile cu propriul ei sange,luandu-si iarasi zborul in cautarea aceluasi destin,intre exaltari si prabusiri succesive.Aici rezida profunzimea poeziei sale care e o investigatie spre un dincolo de iubire, e un imn anxios incheiat senzualitatii transcendente,sigilat de viata, de pasiunea si de moartea ei.E in cuvintele ei intodeauna ceva dureros si ascuns sau poate mai curand nerostit,pentru ca nu se poate rosti sau pentru ca a-l rosti inseamna a-i pune un hotar care circumscrie si mistifica.Pana si expresia ei, foarte noua adesea in ansamblul poeziei anilor 1910,are o indrazneala nu lipsita de spasme.Capetele iubitilor o dor ca niste polagi,ca niste morti,poeta vede "El jardin de sus bocas,venenoso,embriagante",patul ei de femeie i se pare a fi un "invisible abisma",vorbeste despre"las grandes aranas del desvelo",marii paianjeni ai insomniei .Sant in versurile ei tipete inabusite care-si lasa din cand in cand cate-o izbucnire acuta,si sant suavitati tulburatoare - dar totul e de o atare autenticitate incat ai sentimentul ca fiecare cuvant scris a avut viata si destinul lui.
_______________________________________
 PM-URI  №1
  TUTORIAL 3XFORUM
 | REPORT BROKEN LINKS | 
|
|
